Doi tineri răniți după ce scuterul pe care erau a fost lovit de o mașină. Accidentul rutier s-a petrecut la Vicovu de Sus, miercuri seară, pe strada Mihai Eminescu.
Potrivit polițiștilor, un adolescent în vârstă de 16 ani în timp ce conducea un scuter pe un drum secundar și, la pătrunderea pe strada Mihai Eminescu, nu a acordat prioritate unui autoturism care circula regulamentar, condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani. În urma impactului, atât conducătorul scuterului, cât și pasagerul acestuia au fost răniți.
La fața locului au intervenit rapid un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și două echipaje SMURD, care au acordat primul ajutor victimelor. Cele două persoane rănite au fost transportate de urgență la Spitalul Clinic Județean Suceava pentru investigații și tratament medical.
Testările cu aparatul alcooltest au arătat că niciunul dintre conducătorii vehiculelor nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Totuși, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că adolescentul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar scuterul pe care îl conducea nu este înmatriculat.
În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus.