Elevii suceveni s-au întors cu premii importante de la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava – Tatiana Vîntur.

În perioada 5- 10  mai 2025 a avut loc, la Timișoara, etapa națională a Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică, ediția a XXII-a.

Etapa națională a fost organizată de Ministerul Educației și Cercetării a fost organizată de Ministerul Educației și Cercetării prin Inspectoratul Școlar Județean Timiș,  în parteneriat cu Universitatea de Vest și Universitatea Politehnica din Timișoara.

Premiile și distincțiile obținute de elevii suceveni: 

Premiul I, medalie de aur,  (Societatea de Ştiinţe Matematice din România), premiul special, membru în lotul lărgit IOAA 2025, Certificat de agrementare și bursă din partea Universității de Vest din Timișoara:

  • Palaghianu C. David, secţiunea Seniori 1, clasa a X-a, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, prof. Amorăriţei Carmen Elena, Centrul Judeţean de Excelenţă Suceava,  prof. dr. Crăciun Petru: 

Medalie de bronz (Societatea Română de Fizică și Societatea de Ştiinţe Matematice din România), pentru  elevii:

  • Pîțu Teodora, secțiunea Juniori 2,  clasa a VII-a, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, prof. Tănase Sorin – Iulian, Centrul Judeţean  de  Excelenţă Suceava  prof. dr. Crăciun Petru, prof. Cosovanu Ilie
  • Balabaşciuc O. Alexandra Ecaterina, secţiunea Seniori 1,  Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, prof.Costan Costică, Centrul Judeţean  de  Excelenţă Suceava  prof. dr. Crăciun Petru
  • Barac Bologa R. Rafaela Alexandra, secţiunea Seniori 2, clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, prof. Golda Sorin, Centrul Judeţean  de  Excelenţă Suceava, prof. dr. Crăciun Petru.

Diplomă de onoare:

  • Tolos Raluca Andreea, secțiunea Juniori 2, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Coșna, Centrul Judeţean  de  Excelenţă, Suceava,  prof.dr. Crăciun Petru 
  • Airinei Lucian Ionuț, secțiunea Seniori 2, clasa a XII-a, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, prof. Daneliuc Silvia, prof. Platec Cezar, Centrul Judeţean  de  Excelenţă Suceava,  prof. dr. Crăciun Petru, prof Cosovanu Ilie.

Din Comisia centrală au făcut parte insepctor școlar general, prof. dr. Petru Crăciun, inspector școlar, prof. Ilie Cosovanu, prof. univ. dr. Cristian Pîrghie, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, iar lotul județului Suceava a fost însoțit de prof. Ciurușniuc Camelia Maria, de la Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.