Muzeul Național al Bucovinei are onoarea de a invita publicul la o expoziție de artă cu totul specială, Revelații, desfășurată în perioada 17 septembrie – 3 noiembrie 2025, în sala Media a Muzeului de Istorie din Suceava (str. Ștefan cel Mare nr. 33).

Vernisajul expoziției a avut loc miercuri, 17 septembrie 2025, ora 15.00, în prezența criticilor și creatorilor de artă, într-un eveniment ce reunește două mari nume ale artei românești contemporane: Petre Velicu și Ion Mândrescu.

Petre Velicu, stabilit de peste trei decenii la Paris, este unul dintre cei mai cunoscuți pictori suprarealiști români. Format la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, a expus atât în România, cât și pe importante scene internaționale. Lucrările sale, aflate între figurativ și suprarealism, fascinează prin bogăția detaliului, cromatica intensă și temele inspirate din carnaval, mitologie și simboluri ale timpului.

Ion Mândrescu, sculptor originar din Bucovina, s-a impus prin monumentalitatea formelor și printr-o expresivitate aparte, care i-au adus recunoaștere internațională la Paris, Strasbourg, Viena și Sevilla. Lucrările sale, prezente în numeroase colecții din țară și din străinătate, reprezintă astăzi repere ale sculpturii românești contemporane.

Expoziția propune publicului un dialog vizual între pictura suprarealistă și sculptura monumentală, o întâlnire artistică ce invită la reflecție și redescoperirea valorilor culturale românești în context universal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.