Microbuzul în care se afla o întreagă familie din Bosanci, lovit de o mașină intrată pe contrasens. Șase persoane, din care trei minori, au ajuns rănite la spital în urma accidentului rutier. În microbuz era și o gravidă.
Familia respectivă a venit din străinătate pentru a petrece vacanța în țară. La momentul producerii accidentului mergeau, familia mergea spre Ariniș – Gura Humorului, în coloană cu mai multe vehicule ale unor rude din Bosanci – cei trei frați ai șoferului care se afla la volanul microbuzului implicat în accident.
Între localitățile Șcheia și Trei Movile, pe DN17, într-o curbă la dreapta, microbuzul bosâncenilor a fost lovit de o mașină intrată pe contrasens, la volanul căreia se afla o șoferiță de 18 ani, din Gura Humorului.
Martorii susțin că aceasta ar fi pierdut controlul volanului în timp ce căuta ceva prin mașină, cel mai probabil telefonul mobil.
Șoferul microbuzului a încercat să evite impactul și a tras de volan spre un parapet de metal, dar nu a reușit să evite coliziunea.
În urma impactului dintre cele două autovehicule a rezultat rănirea a trei copii, cu vârste cuprinse între șapte și 13 ani, toți din comuna Bosanci, a celor doi conducători auto și a unei femei de 33 de ani, din comuna Bosanci.
Cele șase persoane rănite au fost transportate de echipaje SMURD și de Ambulanță la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava, unde au primit îngrijiri medicale.
Traficul în zonă a fost blocat zeci de minute iar pe carosabil erau împrăștiate resturi de mașină, inclusiv o roată. Polițiștii au efectuat cercetări și au izolat zona.