O femeie a fost arestată după ce și-a atacat soțul cu cuțitul.
În seara zilei de 3 ianuarie, pe fondul unui conflict conjugal, o femeie și-a agresat soțul, folosind un cuțit de bucătărie.
Bărbatul a fost înjunghiat în zona pieptului.
Deși rănit grav și sângerând, bărbatul a refuzat inițial să solicite îngrijiri medicale, adormind pentru aproximativ două ore.
Ulterior, după ce s-a trezit, acesta a apelat serviciul de urgență deoarece se simțea rău.
Înjunghiatul a fost transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde a primit îngrijiri de specialitate.
În urma examinării medico-legale efectuate în cursul zilei de 4 ianuarie, s-a stabilit că victima necesită aproximativ 35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Având în vedere gravitatea faptei, prin ordonanța procurorului din data de 5 ianuarie, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, precum și schimbarea încadrării juridice a faptei.
După audierea femeii în calitate de suspect, procurorul criminalist a dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore.
Ulterior, aceasta a fost prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind emis mandat în acest sens.
În vederea executării măsurii, la nivelul Serviciului Investigații Criminale a fost constituită o escortă care urmează să se deplaseze la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Târgu Mureș, pentru depunerea inculpatei.








































