O femeie a murit în urma unui stupid accident casnic. Tragedia s-a petrecut sâmbătă, la Pîrteștii de Jos.
Sâmbătă, la ora 05.02, Secția 10 Poliție Rurală Gura Humorului a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o femeie de 71 ani, din comuna Pîrteștii de Jos, a decedat la domiciliu.
Din discuțiile purtate de polițiști cu membrii de familie ai femeii, a rezultat faptul că decesul s-a produs în urma unui stupid accident casnic.
În urmă cu 7 zile, în timp ce femeia încerca să schimbe o perdea în locuință, s-a dezechilibrat de pe scaunul pe care era și a căzut sol, lovindu-se în zona lombară.
Întrucât pe parcursul mai multor zile aceasta a acuzat dureri la nivelul spatelui, în data de 07.08.2025 soțul a solicitat un echipaj de ambulanță, rănita fiind ulterior transporată la Spitalul Orășenesc Gura Humorului pentru investigații medicale, femeia primind un tratament.
În dimineața de 09.08.2025, acesteia i s-a făcut rău, prezentând greață și vărsături, iar după ce s-a așezat în pat, la scurt timp, soțul său a observat că ea nu mai prezintă semne vitale.
La fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță, care, în jurul orelor 04.54, a constatat decesul pacientei.
Din declarațiile verbale ale membrilor de familie, a rezultat faptul că femeia nu suferea de afecțiuni medicale cronice, motiv pentru care nu a fost nevoie de vizite periodice la medic.
Cu ocazia cercetării la fața locului și a examinării vizuale a cadavrului, pe suprafață corpului nu au fost identificate urme de violenţă care să prezinte suspiciuni cu privire la decesul acesteia.
Polițiștii așteaptă acum rezultatele necropsiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.