Fostul senator Gheorghe Mândruță (PSD) este noul șef al Gărzii de Mediu Suceava. El a preluat luni, 18 august 2025, conducerea acestei instituții importante din județ.

Funcția de comisar șef al Gărzii de Mediu Suceava era ocupată cu titlu interimar de George Hojbotă după plecarea de la conducere a Adrianei Iordache – cea care a asigurat cu succes șefia Gărzii de Mediu Suceava, ani întregi.

Gheorghe Mândruță este licențiat în Științe juridice și absolvent al unui master de Securitate comunitară și terorism.

Acesta este fost militar, în rezervă, cu o carieră de 21 de ani. În perioada 1990-2000, Mândruță a participat la misiunea SFOR 9 din Bosnia-Herțegovina, sub mandat NATO.

Mândruță a fost și angajat al Organizației Națiunilor Unite, participând la misiuni în țări precum: Afghanistan, Libia sau Sudan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.