Hanul Vânătorului din Gura Humorului, a fost mistuit de flăcări, la primele ore ale zilei de duminică. O turistă din Moinești -județul Bacău, în vârstă de 78 de ani, a murit în incendiu.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent la întreaga clădire a hanului, propagându-se dispre camera centralei, spre întreaga clădire.
Au fost evacuați 7 turiști numai că o femeie care fusese cazată în camera nr. 8 nu a reușit să iasă la timp și a ars de vie în interior. Trupul carbonizat al acesteia a fost scos de pompieri după stingerea flăcărilor.
Confomr celor de la ISU Suceava, focul a pornit din camera frigorifică a pensiunii, cauza fiind de natură electrică, nefiind suspiciuni cu privire la o provocare intenționată.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și distruge din culpă.
Pensiunea afost distrusă în urma acestui incendiu, pagubele fiind uriașe.




































