Incendiu violent, la Rădăuți, din cauza uni coș de fum deteriorat. Incendiul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o gospodărie din municipiul Rădăuți – strada Jalcău.
La fața locului au intervenit ore întregi pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Rădăuți cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2.
Incendiul s-a manifestat generalizat la casa de locuit și la anexele gospodărești, cu pericol de propagare la construcțiile învecinate.
Au ars acoperișul unei case de locuit pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și acoperișul unei alte construcții, corp comun, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este jar sau scântei provenite din coșul de fum deteriorat, au stabilit cei de la ISU Suceava.