Mașini de peste 200.000 de euro, confiscate în dosarului notarului din casa căruia s-a furat un milion de euro. Este vorba despre 10 vehicule, ridicate în urma unor percheziții domiciliare.

La data de 30 aprilie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul
Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au desfășurat 10 percheziții domiciliare în locații dinmediul urban și rural din zona municipiului Rădăuți.

Perchezițiile au avut ca scop obținerea de elemente probatorii noi într-o cauză penală privind un furt cu prejudiciu mare săvârșit la data de 17.03.2025 dintr-o locuință din orașul Milișăuți, jud. Suceava, dar și instituirea unor măsuri de sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile în vederea recuperării prejudiciului.

Perchezițiile au fost desfășurate de peste 20 de polițiști judiciariști sprijiniți de lucrători de
jandarmi din cadrul IJJ Suceava dar și de grupele de luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale– IPJ Suceava.

În urma efectuării perchezițiilor au fost ridicate 10 autoturisme mărci de prestigiu de
fabricație recentă, în valoare de peste 200.000 euro, despre care există date că aparţin celor doi bărbați arestați pentru că ar fi sparta casa notarului din Milișăuți.

Asupra vehiculelor a fost instituită măsura sechestrului asigurător, în vederea recuperării prejudiciului.

Totodată, în cadrul activităților desfășurate a fost instituită măsura sechestrului și asupra a 4 imobile și 8 terenuri despre care există date că aparţin celor doi bărbați arestați în cauza de furt, valoarea acestor bunuri imobile urmând a fi evaluată în cadrul dosarului penal , în vederea recuperării prejudiciului.

Activitățile de cercetare penală și activitățile procedurale au fost desfășurate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Reamintim faptul că la data de 17.03.2025, un bărbat de 67 de ani din orașul Milișăuți, jud.
Suceava a sesizat poliția cu privire la faptul că din locuința situată pe raza orașului Milișăuți i-a fost sustrasă o sumă importantă de bani, partea vătămată evaluând declarativ prejudiciul la peste 1 milion Euro.

Deși autorii și-au luat o serie de măsuri care să le asigure protecția și să îngreuneze ancheta (au acționat cu fețele acoperite, au folosit mănuși, au deconectat sistemul de energie electrică, s-au deplasat pe căi de acces lăturalnice fără monitorizare video, au filat locația un timp îndelungat, etc.), polițiștii au reușit în scurt timp să stabilească un cerc de suspecți și să obțină date importante pentru stabilirea modului de acțiune și probarea activității infracționale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.