Trei minori și un adult, reținuți după ce au dat spargeri în Fălticeni, mai ales în garaje – de unde au furat tot ce au găsit.

Cadrele Poliției Municipiului Fălticeni – Biroul Investigații Criminale au dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de 3 inculpați minori și un inculpat major pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt.

Concret, având în vedere faptele de furt reclamate de mai multe persoane vătămate de pe raza municipiului Fălticeni, organele de cercetare penală din cadrul Biroului Investigații Criminale au desfășurat activități specifice de cercetare penală pe o perioadă de timp cuprinsă între luna octombrie 2024 – iunie 2025, în vederea identificării autorilor, documentării activității infracționale și probării faptelor comise.

Astfel, în luna iunie 2025, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, s-a dispus reunirea unui număr de 6 dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii unui număr de 6 infracțiuni de furt calificat, cu diferite participații penale proprii.

În consecință, prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de:

– inculpatul minor S.F., din municipiul Fălticeni, în vârstă de 16 ani împliniți pentru comiterea unui număr de 6 infracțiuni de furt calificat, constând în faptul că în perioada octombrie 2024 – iunie 2025, a pătruns, fără drept și prin efracție, în două garaje de pe raza municipiului Fălticeni, de unde a sustras diferite bunuri, pe care le-a valorificat ulterior, acestea fiind recuperate în parte de către organele de cercetare penală și restituite persoanelor vătămate. De asemenea, inculpatul minor, în aceeași perioadă, la diferite intervale de timp, a sustras bunuri și valori din mai multe autoturisme de pe raza municipiului Fălticeni, pe timp de noapte, profitând de faptul că acestea au fost lăsate neasigurate de către proprietari. Totodată, acesta a pătruns, fără drept, pe timp de noapte și prin efracție în locuința unei persoanei vătămate de pe raza municipiului Fălticeni, sustrăgând un telefon mobil.

– inculpatul minor M.P., din municipiul Fălticeni, în vârstă de 16 ani, pentru comiterea unui număr de 4 infracțiuni de furt calificat, constând în faptul că în perioada octombrie 2024 – iunie 2025, a pătruns, fără drept și prin efracție, în două garaje de pe raza municipiului Fălticeni, de unde a sustras diferite bunuri, pe care le-a valorificat ulterior, acestea fiind recuperate în parte de către organele de cercetare penală și restituite persoanelor vătămate. De asemenea, inculpatul minor, în aceeași perioadă, la diferite intervale de timp, a sustras bunuri și valori din mai multe autoturisme de pe raza municipiului Fălticeni, pe timp de noapte, profitând de faptul că acestea au fost lăsate neasigurate de către proprietari.

– inculpatul minor P.C.,din municipiul Fălticeni, în vârstă de 17 ani, pentru comiterea unui număr de 2 infracțiuni de furt calificat, constând în faptul că în perioada octombrie 2024 – martie 2025, a pătruns, fără drept și prin efracție, în într-un garaj de pe raza municipiului Fălticeni, de unde a sustras diferite bunuri, pe care le-a valorificat ulterior, acestea fiind recuperate în parte de către organele de cercetare penală și restituite persoanelor vătămate. De asemenea, inculpatul minor, în aceeași perioadă, a asigurat paza celorlalți inculpați, acordându-le astfel ajutor în cadrul comiterii unei infracțiuni de tentativă la furt calificat.

– inculpatul major Constantin G., din municipiul Fălticeni, în vârstă de 21 de ani, pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat, în participație penală cu inculpatul Sopon Florin, acesta sustrăgând dintr-un autoturism de pe raza municipiului Fălticeni scule electrice, pe care ulterior le-a valorificat. Acestea au fost recuperate în totalitate de către organele de cercetare penală.

În baza ordonanțelor emise de către organele de cercetare penală din cadrul Poliției Mun. Fălticeni – Biroul Investigații Criminale, s-au dispus 4 măsuri preventive de reținere cu privire la inculpații sus-menționați, dintre care inculpații Sopon Florin și Marin Petru urmează a fi prezentați în cursul zilei de astăzi în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Fălticeni cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Fălticeni a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni de luare a măsurii arestului preventiv și a emis astfel două mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile împotriva a doi inculpați minori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.