Bărbat mort după ce s-a prăbușit în timp ce stătea la coadă într-un magazin de telefonie mobilă. Totul s-a petrecut sub ochii celorlalți clienți.

Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin SNUAU 112, de o angajată la magazinul de telefonie „Orange” din municipiul Fălticeni, cu privire la faptul că unui bărbat i s-a făcut rău în incinta magazinului.

La fața locului a ajuns un echipaj din cadrul Ambulanței Fălticeni, care proceda la efectuarea manevrelor de resuscitare asupra unui bărbat aflat în stare de inconștiență, culcat pe jos în incinta magazinului.

Asupra bărbatului a fost găsit actul de identitate, stabilindu-se că acesta avea 60 de ani, și provenea din comuna Preutești, jud. Suceava.

Polițiștii  au stabilit că acesta a intrat în magazin, s-a așezat la coadă și deodată a căzut jos, fiind inconștient, motiv pentru care s-a sunat la 112.

În urma efectuării manevrelor de resuscitare, fără succes, cadrele medicale au declarat decesul bărbatului.

Polițiștii fac cercetări pentru stabili circumstanețele exacte în care s-a petrceut tragedia și așteaptă rezultatele necropsiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.