Pensionar de 66 de ani, depistat la volan deși are permisul auto anulat de 14 ani. Bărbatul a fost oprit întâmplător, la un filtru de poliție.
Miercuri, la orele 18:00, în timp ce polițiștii se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu acționând în cadrul planului dispus de Serviciu Rutier Suceava, pe DJ 208 A, pe raza localității Dolhasca, județ Suceava, au observat un autoturism marca Volkswagen Passat, care circula din direcția Liteni – Dolhasca.
Agenții au procedat la oprirea acestuia folosind semnalele regulamentare, iar în urma legitimării, s-a stabilit că la volan se află un bărbat de 66 de ani din Dolhasca, sat Gulea.
Surpriza a venit în momentul în care polițiștii au efectuat verificări în bazele de data ale Poliției Române.
Ei au descoperit cu stupoare că șoferul respectiv are permisul de conducere anulat din anul 2011, adică de 14 ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără a avea permis de conducere”.

