Un proiectil de război a fost găsit întâmplător, în urma unor săpături, chiar în curtea Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc.

Acolo se efectuează săpături pentru a fi ridicat un imobil.

Polițiștii ajunși la fața locului după un apel 112 au izolat perimetrul și au solicitat intervenția lucrătorilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.

Ca urmare, proiectilul ce datează cel mai probabil din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost ridicat și transportat în condiții de siguranță de echipajul din cadrul I.S.U Suceava ajuns la fața locului.

El urmează să fie distrus de către pirotehniști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.