autospecială pompieri

Un rădăuțean a fost găsit mort în casă după ce un vecin a sesizat la 112 că bărbatul nu răspunde la ușă și nici la telefon.

Având în vedere aspectele sesizate, la fața locului a fost solicitată intervenția unui echipaj al pompierilor din cadrul Detașamentului de Pompieri Rădăuți ISU Suceava, care a procedat la distrugerea sticlei geamului de la dormitorul apartamentului. În interiorul dormitorului a fost gasit cadavrul bărbatului, care prezenta ridigitate cadaverică.

Totodată, la fața locului a intervenit și un echipaj SMURD în vederea acordării de îngrijiri medicale, care la orele 12:27 a declarat oficial decesul.

Bărbatul locuia singur în imobilul de domiciliu, fiind cunoscut cu diverse afecțiuni medicale cumr ar fi: epilepsie, diabet, afecțiuni degeneratoare ale sistemului nervos, infarcte cerebrale,
obezitate. Nu au fost identificate urme de violență aspura cadavrului.

Cadavrul victimei a fost transportat la Morga Spitalului Municipal Rădăuți, urmând a se efectua necropsia. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.