Rădăuțeancă găsită moartă în casă după ce a zăcut așa câteva zile. Femeia consuma frecvent băuturi alcoolice.
Duminică, la ora 12.52, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 de către personalul din cadrul SAJ – Secția Rădăuți cu privire la faptul că o localnică în vârstă de 64 ani a fost găsită decedată la adresa de domiciliu.
Polițiștii s-au deplsata la fața locului și au efectuat cercetări. A reieșit că femeia locuia singură și că a fost descoperită fără suflare, pe patul din dormitor, de cei doi fii – veniți în vizită.
După ce au constatat că ușa de acces era încuiată prin interior și nu răspundea nimeni, cei doi au folosit o cheie de rezervă pentru a pătrunde.
În urma examinării sumare a cadavrului nu s-au constatat urme de violență și nici elemente care să creeze suspiciuni cu privire la deces.
Unul din fii a declarat că ultima dată a discutat telefonic cu mama sa pe 24 septembrie.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului municipal Rădăuți în vederea efectuării
necropsiei iar polișiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanețele exacte în care s-a produs decesul femeii.