Șofer beat, cu mașina în stâlp, în fața polițiștilor a recunoscut că a consumat alcool. ESte vorba despre un șofer de 54 de ani, din Cajvana.
Miercuri, la orele 21:06, lucrătorii din cadrul Poliției orașului Cajvana au fost sesizați prin apel SNUAU 112 de către un bărbat din orașul Cajvana, judeţul Suceava, cu privire la faptul că, în fața casei acestuia, a avut loc un accident rutier.
Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un autoturism intrat în coliziune cu un stâlp electric.
Șoferul a fost identificat în persoana unui bărbat de 54 ani, care mirosea a alcool și a declarat agenților că a consumat băuturi alcoolice. Acesta a fost testat cu cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La fața locului au intervenit două autospeciale, una din cadrul I.S.U. Bucovina –Detașamentul Solca, iar a doua din cadrul S.V.S.U. Cajvana, iar împreună cu lucrătorii din cadrul
Delgaz Grid, pompierii au procedat la degajarea stâlpului de intensitate electrică avariat – care în urma impactului a fost înclinat.
Șoferul a fost condus la spitalul municipal Rădăuți pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar penal ce urmează a fi soluționat de către lucrătorii Poliției Orașului Cajvana.