Șoferiță depistată de polițiști beată la volan după ce nu a acordat prioritate unui pieton angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. Este vorba despre o femeie de 36 de ani, din Șcheia.
Marți, în jurul orei 12.00, în timp ce lucrătorii din cadrul Biroului Rutier Suceava se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul George Enescu, din municipiul Suceava, au observat un conducător auto, care nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, angajat în traversarea regulamentară a drumului public pe trecerea pentru pietoni, semnalizată corespunzător cu marcaj și indicator, din proximitatea intersecției cu strada Narciselor.
Astfel, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire cu semnale acustice și luminoase pentru autoturismul respectiv iar conducătorul auto s-a conformat.
La volan a fost identificată o femeie de 36 ani, domiciliată în comuna Șcheia.
Aceasta a fost testată cu aparatul etilometru și a rezultat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, șoferița a fost condusă la Spitalu Clinic Județean de Urgență Suceava pentru prelevarea a două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice”.
































