Încă două secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență din Suceava devin secții clinice universitare. Anunțul a fost făcut vineri de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.
Acesta a a preciat că Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava continuă să se dezvolte și să devină un centru medical universitar de referință pentru întreaga regiune a Moldovei.
Printr-un ordin semnat de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, încă două secții ale celei mai mari unități medicale din județ, obstetrică-ginecologie și cardiologie, au primit statutul de secții clinice universitare.
Este o veste bună, care vine în urma unei colaborări strânse dintre Consiliul Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Ministerul Sănătății.
„Mă bucur că, alături de rectorul Mihai Dimian și cu sprijinul echipei de la spital, am reușit să accelerăm această extindere a secțiilor clinice.
Extindere care vine în completarea recunoașterii oficiale obținute în iulie 2023, când nouă secții și compartimente au primit același statut: Secţia de nefrologie, Laboratorul BK de diagnostic și biologie moleculară, Secția de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Secţia de reumatologie, Secţia de chirurgie şi ortopedie pediatrică, Serviciul județean de medicină legală, Secţia de chirurgie generală, Secţia de pediatrie,Secţia de ortopedie şi traumatologie.
Pentru județul nostru, toate acestea înseamnă servicii medicale mai bune pentru pacienți, dar și condiții moderne de practică pentru studenții de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, pentru rezidenți și pentru tinerii medici care aleg să rămână în Suceava.
E important să atragem cât mai mulți medici tineri și bine pregătiți, să ne asigurăm că pe lângă aparatură medicală performantă, avem și partea de resurse umane asigurată, pentru că principala problemă a spitalului sucevean rămâne lipsa de medici”, a declarat prețedintele CJ Suceava.
Acesta a precizat că se fac demersuri constant pentru a atrage noi investiții în infrastructura medicală a spitalului sucevean.
Doar în ultimele opt luni, Consiliul Județean a atras peste 9 milioane de euro pentru sistemul medical din Suceava.