Iubita lui Ștefan Mandachi cere ordin de protecție acuzându-l pe omul de afaceri de comportament violent, titrează publicația Dezvăluirea.

Iubita omului de afaceri Ştefan Mandachi a solicitat un ordin de protecţie la Judecătoria Iaşi, acuzând că ar fi fost agresată de acesta în mai multe rânduri și amenințată cu moartea.

Cei doi au împreună o fetiţă de un an şi jumătate. Ea a declarat în faţa instanţei că a fost ameninţată de mai multe ori cu moartea, atât ea, cât şi familia sa.

”M-a ameninţat de multe ori cu moartea, pe mine şi pe familia mea. Odată a luat un cuţit şi, de faţă cu fetiţa, a tăiat un scaun în faţa mea, arătând că mă va tăia şi pe mine”, a mărturisit tânăra, potrivit Dezvăluirea.

Femeia a cerut luni instanţei nu doar emiterea unui ordin de protecţie, ci şi impunerea purtării unei brăţări electronice de monitorizare pentru omul de afaceri.

Tânăra povestește că în unul din episoadele de violență a fost nevoie de intervenția Poliției.

Mandachi a ieșit cu o declarație publică și a negat acuzațiile: „În legătură cu acuzațiile recente apărute în spațiul public, declar cu toată fermitatea: sunt complet nevinovat.

Este vorba despre o cauză civilă de familie, în care cel mai corect este să se pronunțe instanța de judecată.

Din respect față de copilul meu, aleg să nu răspund la atacuri, nu vreau să intru în schimb de acuzații sau să fac afirmații negative despre mama acestuia.

Chiar dacă eu știu care este realitatea, adevărul aparține instanței de judecată și am încredere deplină că acesta va ieși la lumină”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.