Suspectul în cazul incendierii intenționate a unei locuințe se ascundea de polițiști în beci. Este vorba despre un bărbat de 54 de ani, din Capu Codrului.
Polițiștii aveau suspiciuni că bărbatul respectiv incendiase intenționat casa unei femei din Păltinoasa iar Judecătoria Gura Humorului a emis mandatul de aducere cu pătrundere în locuință a inculpatului.
Vineri, începând cu ora 07.00, lucrători de poliție din cadrul secției 10 P.R. Gura Humorului și din cadrul S.A.S – I.P.J. Suceava, s-au deplasat la locuința bărbatului domiciliat în sat Capu Codrului, comuna Păltinoasa, în vederea executării mandatului de aducere.
Agenții l-au căutat pe acesta în gospodărie și l-au găsit ascuns în beciul locuinței. Acesta a fost condus ulterior la sediul Judecătoriei Gura Humorului, unde a fost audiat în calitate de inculpat.
În urma activităților informativ operative desfășurate de către lucrătorii Postului de poliție Păltinoasa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, s-a administrat probatoriul necesar în două cauze penale, stabilindu-se faptul că inculpatul a incendiat cu intenție, în seara zilei de 03.02.2025, respectiv 15.04.2025 locuința persoanei vătămae – din sat Capu Codrului, com. Păltinoasa.
Prejudiciul total declarativ a fost estimat la 62.500 lei. Totodată, pe parcursul cercetărilor efectuate, s-a stabilt faptul că inculpatul a luat un câine viu, pe care l-a introdus într-un sac și apoi l-a aruncat în râul Moldova, cauzând uciderea acestuia.
Având în vedere cele precizate, la data de 25.04.2025, ora 09:30, organele de cercetare penală al poliției judiciare din cadrul Postului de poliție Păltinoasa au dispus prin ordonanță reținerea inculpatului pe o perioadă de 24 de ore.
În continuare, inculpatul a fost prezentat Judecătoriei Gura Humorului, fiind arestat preventiv pe o perioadă de 30 zile.
Cercetările vor fi efectuate de către organele de cercetare penală al poliției judiciare din cadrul Postului de poliție Păltinoasa, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judeătoria Gura Humorului, județul Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de :
– două infracțiuni de distrugerea, faptă prev. și ped. de art. 253 alin. (4) din Cod Penal,
– Violarea de domiciliu, faptă prev. și ped. de art. 224 alin. (1) din Cod Penal și
– Uciderea animalelor cu intenție, fără drept, faptă prev. și ped. de art. 25 alin. (3) lit. a) din Legea 205/2004, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Cod Penal.