Tânăr de 21 de ani, mort în accident la Rădăuți, în seara de Ajun. Alte trei persoane au fost rănite în urma impactului violent între două vehicule.

La data de 24 decembrie, în jurul orei 17:15, un bărbat în vârstă de 22 de ani din com. Putna se deplasa cu autoturismul pe DN 17A dinspre Rădăuți spre com. Dornești, în calitate de pasager pe locul din dreapta față aflându-se un tânăr în vârstă de 21 de ani din com. Putna, jud. Suceava.

Din sens opus se deplasa autoturismul condus de catre un tânăr în vârstă de 20 de ani din com. Dornești, în calitate de pasager fiind un alt tânăr în vârstă de 21 de ani din com. Dornești, jud. Suceava.

La un moment dat, conducătorul primului autoturism a efectuat manevra de depășire a unei autoutilitare, iar când a revenit pe sensul său de deplasare, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând partial pe contrasens acroșând frontal autoturismul care venea din sens opus.

În urma impactului, a rezultat decesul pasagerului din primul autoturism, in vârstă de 21 ani, precum și rănirea celor doi șoferi și a celuilalt pasager din cel de-al doilea vehicul.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, cei doi conducători auto având permise de conducere valabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.