accident moped, foto arhivă

Un tânăr pe motoscuter a fost rănit după ce a fost lovit de o autoutilitară. Accidentul rutier s-a petrecut luni, la Țibeni – Satu Mare, județ Suceava.

Polițiștii care au efectuat cercetări la fața locului au stabilit că un șofer ce conducea autoutilitara pe DC 41, pe raza satului Țibeni, în momentul în care a ajuns în dreptul unui supermarket, nu a păstrat o distanță corespunzătoare, în mers, față de un motoscuter care se deplasa în fața sa și care intenționa să efectueze un viraj la stânga.

Motoscuterul a fost acroșat de autoutilitară și a a rezultat avarierea celor două vehicule dar și rănirea conducătorului motoscuterului.

Este vorba despre un tânăr care a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava.

Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care, la Spitalul Municipal Rădăuți, acestuia i-a fost recoltată o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătorul motoscuterului nu a putut fi testat alcoolscop din cauza leziunilor suferite, în urma evenimentului rutier, dar la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava, acestuia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în baza națională a Poliției Române, s-a constatat faptul că mopedistul nu este posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de ”vătămare corporală din culpă” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.