Un puști de 17 ani a produs accident rutier după care a fugit de la fața locului. S-a întâmplat marți, la Moldovița, ziua în amiaza mare.
La data de 17.12.2025, în jurul orei 12:12, polițiștii au fost sesizați că, pe raza localității Rașca, comuna Moldovița, a avut loc un accident rutier cu victime, iar conducătorul autoturismului a abandonat mașina și a plecat de la locul producerii accidentului.
Având în vedere cele sesizate, s-a constituit echipa operativă din cadrul compartimentului rutier și tehnician criminalist, care s-a deplasat la fața locului.
La fața locului a fost identificat un bărbat din Moldovița, șoferul unui microbuz, care a relatat faptul că, în timp ce era oprit pe partea dreaptă a drumului, a fost lovit în partea din spate de un autoturism marca Mercedes-Benz.
La locul accidentului se afla și un pasager din mașina care a intrat în microbuz, un tânăr din sat Demacușa, comuna Moldoviţa.
În primă fază, acesta a relatat că nu știe cine a condus, dar ulterior a declarat organelor de poliție că el este proprietarul autoturismului și că un puști în vârstă de 17 ani, din sat Demacușa, a condus autoturismul, acesta fugind de la fața locului după producerea evenimentului rutier.
În urma coliziunii, un pasager din microbuz a fost rănit, acesta fiind tranportat la spitalul din Câmpulung Moldovenesc după ce a primit îngrijiri la fața locului.
Din verificările efectuate a reieșit faptul că puștiul în vârstă de 17 ani a codus autoturismul marca Mercedes-Benz care, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, nu figurează ca fiind înmatriculat în România sau în alt stat al U.E..
De asemenea, puștiul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Autoturismul marca Mercedes-Benz, a fost indisponibilizat la sediul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, fiind tratat criminalistitc și ridicate urme papilare în vederea stabilirii identității conducătorului auto.
În urma verificărilor efectuate, șoferul mașinii a fost identificat pe raza satului Rașca din comuna Moldovița, acesta fiind condus la sediul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilometru și cu aparatul DrugTest din dotare, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Cu privire la aspectele menționate mai sus a fost informat procurorul de caz, urmând ca la
finalizarea administrării probatoriului, față de șoferul de 17 ani să fie dispusă o măsură preventivă.



































