Alertă și mobilizare, la Udești, după ce o utilitară încărcată cu butelii a intrat în gardul unei case. Gardul a fost distrus iar o parte din îăncărcătură a ajuns în șanț, așa că s-au luat măsuri pentru prevenirea unei explozii.
Accidentul rutier a avut loc luni seara, în jurul orei 18.20, pe Drumul Județean 208A, în localitatea suceveană Udești. O autoutilitară încărcată cu butelii de gaz a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

Din cercetările polițiștilor, a reieșit că șoferul vehiculului a pierdut controlul direcției într-o curbă periculoasă, pe un carosabil umed.
Șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, ceea ce a dus la derapajul autovehiculului și ieșirea în afara carosabilului.
Având în vedere că mașina transporta butelii de gaz și o parte din acestea au ajuns în șanț, la fața locului au fost trimise de urgență mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, pentru a preveni orice pericol de explozie.
Din fericire, nu s-au înregistrat probleme legate de încărcătură, iar zona a fost rapid securizată.
Șoferul a fost evaluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), dar nu a suferit leziuni corporale și a refuzat transportul la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe durata intervenției echipajelor de urgență, traficul rutier a fost blocat complet timp de aproximativ 40 de minute, ulterior circulația desfășurându-se alternativ, pe o singură bandă, până la degajarea totală a drumului.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal, continuând cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
