exploatare Gălănești

Reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava au identificat, pe raza comunei Gălănești, în cursul zilei de 24 aprilie, mai multe utilaje care exploatau agregate minerale din albia minoră a râului Suceava, fără a deține actele de reglementare, pe linie de gospodărire a apelor.
În urma constatărilor făcute, pe teren și a măsurătorilor topogeodezice efectuate, a rezultat un volum de agregate minerale de circa 800 metri cubi exploatat ilegal.
Persoana juridică responsabilă de exploatarea de agregate minerale, fără a deține acte de reglementare, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 80.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii Apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, SGA Suceava va proceda la recuperarea prejudiciului creat, aplicând de 10 ori contribuția pentru materialul excavat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
„Atenționăm cetățenii si persoanele juridice că starea de urgență determinată de răspândirea noului coronavirus nu poate constitui motiv de încălcare a legislației în domeniul apelor. Orice activitate care are legătură cu apele se poate realiza, numai dacă titularul deține acte de reglementare în domeniul gospodăririi apelor, eliberate la cerere de către instituția noastră”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Administrația Națională Apele Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.