Rădăuțean găsit mort în casă după ce a zăcut zile întregi fără ca nimeni să știe de el. Bărbatul locuia singur și ținea legătura telefonic cu fiul său.

Sâmbătă după amiază, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată telefonic de către un bărbat cu privire la faptul că tatăl său nu răspunde la telefon de 4 zile iar ușa de la apartamentul în care locuiește este încuiată.

 

La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a forțat ușa de acces, pătrunzând astfel în interior. Militarii l-au găsit pe rădăuțean întins pe pardoseală, fără suflare.

Din cercetările efcetuate de polițiști, a reieșit că bărbatul în vârstă de 78 de ani locuia singur la imobilul din municipiul Rădăuți, fiind cunoscut cu afecțiuni medicale.

Nu s-a putut stabili dacă el figura înscris în evidențele unui medic de familie sau dacă urma vreun tratament prescris.

Persoana decedată ținea legătura telefonic cu fiul său, ultima convorbire între aceștia fiind din data de 06 septembrie.

În urma examinării cadavrului nu s-au constatat urme de violență.

De asemenea, în urma cercetării la fața locului, în imobilul persoanei decedate nu au fost identificate urme de răvășire.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii  infracțiunii  de „ucidere din culpă”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.