Trei persoane, din care doi copii, au fost rănite după ce un autoturism a intrat într-o căruță nesemnalizată. Accidentul rutier s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 22.00, pe DN 18, la Ciocănești.

Când a ajuns după o curbă ușoară la dreapta, șoferul de 40 de ani a intrat în coliziune cu o căruță care nu era echipată corespunzător cu elemente reflectorizant-fluorescente pentru a fi vizibil pe timp de noapte.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea a trei persoane, a doi copii minori și a unei femei de 23 de ani, care se aflau în căruță, dar și avarierea autoturismului.

Cele trei victime au fost transportate la C.P.U. din cadrul Spitalului Municipal Vatra Dornei, pentru îngrijiri medicale.

 

Conducătorul auto și al atelajului au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Totodată, acestora li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunea de ,,vătămarea corporală din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.