Urmărire în trafic și șofer încătușat în plină stradă după ce a fost depistat conducând cu 123 km/h, pe raza comunei Horodnic de Sus. Joi seară, în jurul orei 18.55, un echipaj din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuți, acționând cu aparatul radar pe raza comunei Horodnic de Sus, a înregistrat autoturismul Audi A6 care circula pe DN 2E cu viteza de 123 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 km/h. S-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea către municipiul Rădăuți. El a fost urmărit cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, concomitent cu solicitarea de sprijin celorlalte echipaje angrenate în acțiune. Un echipaj din cadrul Secției de poliție rurală Marginea, a reperat în trafic autoturismul urmărit, care se deplasa pe DN 17 A către municipiul Rădăuți. După circa 2 kilometri, s-a reușit blocarea în trafic a autoturismului, ocazie cu care șoferul a fost imobilizat prin folosirea cătușelor. Conducătorul auto a fost legitimat în persoana lui Crihan Cornel, de 22 ani, din Voitinel, care a prezentat pentru control o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație. Efectuându-se verificări în bazele de date, s-a constatat că tânărul are exercitarea dreptului de a conduce suspendată în perioada 26.10.2019 – 23.01.2020, ca urmare a săvârșirii contravenției „depășirea limitei legale de viteză”. Pentru faptele de natură contravențională Crihan Cornel a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 3.480 lei. El s-a ales și cu dosar penal privind infracțiunea de „conducere având dreptul de a conduce suspendat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.