polițiști, sursă foto România Liberă

A sunat la 112 și a reclamat că i s-a furat o sticlă cu băutură pe care o primise de pomană. Polițiștii au venit la fața locului și au întocmit dosar penal pentru furt hoțului dar și apelantului – pentru consum de alcool în locuri publice.

Secția de poliție Burdujeni a fost sesizată sâmbătă prin 112, de către un bărbat cu privire la faptul că o persoană i-a sustras o sticlă de băutură.

În urma audierii apelantului, a rezultat faptul că în dimineața zilei de sâmbătă acesta s-a deplasat la biserica Sf. Andrei din cartierul sucevean Burdujeni, Calea Burdujeni, unde a participat la o pomenire.

Acolo bărbatul a primit de pomană mai multe bunuri alimentare precum și două sticle de băutură. Reclamantul s-a așezat pe fundația de la gardul bisericii și a continuat să consume din a doua sticlă de băutură.

La un moment dat, un alt individ s-a apropiat de bărbat și i-a cerut să îi dea și lui de băut. Sticla de băutură era așezată pe trotuar, lângă reclamant. Acesta nu a fost de acord să împartă băutura, moment în care individul a luat sticla și a fugit cu ea.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „furt”. De asemenea, apelantul la 112 a fost sancționat contravențional întrucât a consumat băuturi alcoolice în loc public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.