Asociere între 82 de localități sucevene pentru promovarea produselor locale.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, după vizita făcută în județul nostru de ministrul agriculturii, Adrian Oros, împreună cu președintele Autorității Sanitar Veterinare și președintele Agenției pentru Arii Protejate, că 82 de localități sucevene din arii protejate se vor asocia pentru promovarea produselor locale.

„La invitația mea, ministrul agriculturii, Ardian Oros, a fost prezent în acest sfârșit de săptămână la Suceava. L-am invitat pentru că în urmă cu o lună de zile, fabrica de lapte de la Dorna anunța că își închide activitatea. Nu puteam să rămân indiferent. Atunci au venit doi secretari de stat, de data asta a venit ministrul agriculturii, președintele Autorității Sanitar Veterinare și președintele Agenției pentru Arii Protejate”, a declarat Flutur.

Președintele CJ Suceava a subliniat că nu își dorește ca laptele din zona Sucevei să fie procesat în altă parte și că este nevoie de promovarea produselor locale.

„Județul Suceava este pe primul loc în țară la producția de lapte. 2,2 milioane de hectolitri de lapte, din 20 de milioane total, peste 10 % din laptele României, provine din Suceava. Eu ca președinte de consiliu județean, dar și ca sucevean sunt împotriva plecării materiei prime în cisterne să fie prelucrată în alte județe. Am cerut măsuri concrete în sensul că va trebui să încurajăm să apară din nou fabrici și făbricuțe de lapte. Eu am făcut asta ca ministru al agriculturii și au apărut mai multe fabrici pe programul SAPARD. Asta vreau să facem în continuare”, a spus șeful administrației județene.

Flutur a anunțat că în momentul de față în județul Suceava sunt 82 de localități care au terenuri în arii protejate.

„Există o legislație care dă anumite avantaje pentru procesarea produselor din zona respectivă în arii protejate, deci 70 la sută din primăriile din Suceava. Vom înființa o asociere, un cluster în parteneriat cu această Agenție a Ariilor Protejate pentru promovarea produselor făcute aici. Vreau să intre și Asociația „Produs în Bucovina”, în această zonă, pentru că acest lucru înseamnă produse sănătoase, în zone în care se respectă rețete tradiționale, în care furajele au o anumită calitate, mai ales în sfera spontană din zona de munte a județului Suceava”, a transmis șeful CJ Suceava.

Totodată, el a precizat că a discutat cu ministrul agriculturii și despre promovarea unui program pe zootehnie. Flutur a subliniat că județul Suceava are un potențial uriaș, având peste 350.000 de de hectare de pășuni și fânețe.

„Am cerut un program de ferme pepinieră care să furnizeze berbecuți, purcei sau viței, care pot fi crescuți de ferme sau acasă la oameni. Li se dă o anumită greutate, când este mic purcelul sau berbecuțul și se dau pentru abatorizare la o anumită greutate. În felul asta putem să valorificăm munții noștri, pentru că o parte din ei au rămas nepășunați din lipsa forței de muncă”, a mai spus Flutur.

De asemenea, el a cerut și un program care să finanțeze realizarea de drumuri agricole pentru scoaterea de pe drumurile europene și naționale a căruțelor și utilajelor agricole.

În cadrul întâlnirii au fost discutate și probleme legate de apicultură, de încurajarea perdelelor de protecție ca bază meliferă, de salcâmi, de tei și de alte specii.

„Am discutat despre promovarea produselor bio și tradiționale în Europa. Nu au bani ca să facă reclamă în Germania, Franța, Italia, fermierii și procesatorii de la Vatra Dornei și va trebui să îi sprijinim sub o formă sau alta, să le facem reclamă din bani europeni sau din bani naționali pentru a ține pasul cu concurența”, a mai spus șeful administrației județene.

Totodată, Flutur a anunțat că s-a vorbit despre importanța județului Suceava din punct de vedere al agriculturii și că a discutat despre finanțare, despre piețe, silozuri.

„Am discutat despre posibilitatea încheierii unui acord cu Ucraina să putem aduce forță de muncă de la Cernăuți, care să lucreze și la noi. Atunci când îți pleacă oamenii în Italia la lucru și rămâi în plină vară și nu ai cine să-ți lucreze în ferma ta sau într-o întreprindere oarecare, să avem acord între țări să aducem forță de muncă de la vecinii noștri”, a mai spus Gheorghe Flutur.

Totodată, el declarat că la aceste întâlniri au fost prezenți medici veterinari, fermieri, primari și procesatori. Astfel, ministrul Agriculturii a avut întâlniri la Vatra Dornei, unde s-au vizitat două ferme de vaci și o fabrică de cașcaval, la Gura Humorului cu medicii veterinari și s-a rezolvat o problemă a contractelor de concesiune, pentru că nu erau plătiți de foarte mult timp medicii și la Moara a avut o întâlnire cu fermierii pe zona vegetală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.