România a pierdut lupta cu ea însăși.”Aveți toate temerile muritorilor și dorințele nemuritorilor” – Socrate.
Ne-a doborât indolența, neseriozitatea și incompetența.
Ca de obicei, am fost luați prin surprindere, pe nepregătite și, din nou, pentru a nu știu câta oară, nu am înțeles nimic și nici nu am învățat din greșelile trecutului.
Îmi aduc aminte că Ceaușescu a fost ucis tocmai de ceea ce a creat timp de 40 de ani, de un sistem clădit pe valori false, un sistem ticăloșit, care a mimat normalitatea și care a pervertit întreg sistemul universal de valori!
Astăzi, noi, unul câte unul, suntem răpuși tocmai de ceea ce am clădit în ultimii 30 de ani.
Am schimbat doar denumirea sistemului, nemainumindu-l comunism, ci „democrație originală”.
Uau!!! Ce mare realizare! În fapt, aceeași Mărie cu altă pălărie. Aceeași actori, același teatru trist, aceleași replici, același scenariu.
Am rămas tributari lui „afară-i vopsit gardul înăuntru-i leopardul”, unei superficialități balcanice și unei descurcăreli bizantine, am spoit, am dat cu var, am vorbit mult și nu am schimbat nimic în esența lucrurilor.
Cu ce ne confruntăm astăzi nu mai poate fi rezolvat cu :”Dorele fă-te că muncești”, cu „Lasă că merge și așa”, cu „Lasă că o rezolvăm mâine”, cu”Dă-i inainte tot așa „, cu” Negru peste verde/Că stăpânu-i chior nu vede! „, cu” Trece timpul și oricum se rezolvă de la sine”, cu „Capul plecat, sabia nu-l taie”.
Ne-au doborât propriile mentalități moștenite din vremurile comuniste, grefate însă 30 de ani pe o mincinoasă și ipocrita vreme a democrației de conjunctură, bazată pe interese de grup și individuale, de ură față de semeni, de frați, de părinți, de vecini, de colegi, de toți și de toate. Ura, indiferența, indolența, superficialitatea în gand și în faptă, lipsa de deontologie și profesionalism ne-au răpus, dar în primul și în primul rand ne-a doborat PROSTIA, pe care am cultivat-o ani în șir, în noi și în semenii noștri.
Înzestrați cu liberul arbitru, avand libertatea de a alege, de a hotărî conform propriei conștiințe, avand clipă de clipă și ceas de ceas în propriile maini soarta noastră și a copiilor noștri, am ales și am decis.
Și ne-am zis:”Este democrație, nimeni nu poate să ne impună nimic împotriva voinței noastre! Suntem Dumnezeii cu păr și unghii, cu guri și cu burți, suntem Dumnezeii unei lumi fără credință! Nu mai suntem slugi ca în comunism la comuniști, suntem propriii noștri stăpâni, dar sclavii propriilor noastre slăbiciuni „.
Nu am înțeles că, în realitate, suntem stăpânii nimicului și neputințelor noastre și în continuare slugi ai unor stăpâni mai mari. Nenorocirea vine însă, nu din libertatea de a alege, ci din coabitarea ei cu libertatea de a fi PROST, cu lipsa de carte, de cultură și minimă civilizație, amestecată doar cu plinătatea de sine și mândria de propria idioțenie.
Alesul meu, aleșii noștri sunt în fapt rezultatul capacității noastre de a alege, în prostie dar conștienți și liberi, neconstrânși de nimeni și fericiți pe deasupra: „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor” (Ev. după Matei Cap. 5/3) și am tradus asta, cum numai noi am putut-o face. Și da, nimeni nu ne-a mai constrâns și asta pentru că nu mai era nevoie.
Ca maimuța cu briciul eram și am rămas atat de proști, de naivi plini de asta, atât de plini de sine și de sărăcia din gânduri și suflet, de orgolii și mândrii zadarnice, încât nimeni nu a mai avut nici timp, nici chef și nici răbdare să ne mai învețe să alegem, să decelam între bine și rău, între a fi unealtă, ori creatori.
Am înghițit libertatea pe nemestecate, precum porcul o cutie de bere aruncată de un bețiv în noroi și am ales democratic, desigur, de fiecare dată fără ocolișuri exact ceea ce ani după ani, iată că astăzi ne ucide, nu doar spiritul, nu doar credința, nu doar viitorul, ci ne omoară la propriu.
Profesorii au obosit să ne mai semene în minți philosophia (dragostea de intelepciune), preoții – liniștea și echilibrul divin, judecătorii – dreptatea în numele adevarului și, rând pe rând, toți am obosit să ne mai punem în slujba celorlalți.
Am aruncat sămânță în desert, am irigat pe timp de ploaie și am cosit în miezul zilei.
Ceilalți au devenit în timp mai mulți și mai mulți, ani după ani tot mai săraci și în buzunare și în spirit, ciar nici nu ne putem imagina.
Munca în zadar a câmpului ne-a făcut astăzi să culegem osteniti doar buruieni și da, pe scurt, definiția democrației este mulțimea.
În Măria Sa Democrația, de azi, mulțimea, numărul alege și hotărăște, nu calitatea Un-ului, nu virtuțile Un-ului hotărăsc.
Unul a pierdut bătălia cu multiplul. O mie de zero inșiruiți, dacă nu au un 1 în față, tot zero rămân ca valoare…
Și parca nu era de ajuns, azi Dumnezeu este prea departe, este parcă absent, și iată că acum, cand ni se cere jertfa finală, jertfa supremă, asemeni lui Iov, pentru nimic și pentru tot ne regăsim slabi și total nepregătiți în lupta cu boala din trup și mai profund cu boala din suflet.
Virusul din nări și plămâni ne ucide rând pe rând, nu pentru că avem trupul slăbit, ci pentru că a găsit în mințile noastre alt virus mult mai puternic și mai bine înrădăcinat, virusul PROSTIEI și al neputinței.
De fiecare dată răul vine din altul, de la altul.
Rudimentari fiind, capacitatea de a raționa și limbajul articulat, nu mai folosesc măreției, ci burții și posibilității de a ne înbuiba, de a lua în râs, peste picior și în bășcălie temele esențiale ale umanității.
Rudimentarul, grobianul, idiotul face și desface. Mulțimea l-a așezat în frunte. Fruntea devine astăzi oglinda tălpii afundată în mocirlă. Spiritualitatea națională a fost înfrântă și uitată.
Mutantul a preluat frâiele și face exact ceea ce știa și a fost lăsat să învețe să facă.
Nealesul meu, dar alesul mulțimii, al numărului, începe să ucidă, nu cu mainile goale, strângându-mă de gât, ci doar cu tot ceea ce a făcut, sau nu a făcut până acum.
Aleșii unora, mai mulți la număr, incompetența, hoția, ipocrizia, indolența, superficialitatea, lipsa moralității și PROSTIA au devenit etalon valoric.
Am ales fără echivoc prost pentru că nu puteam alege altfel.
Am ales în halul ăsta pentru că nu am învățat să învățăm să alegem.
Posibilitatea de a decela între bine și rău este doar o poveste necitită, rămasă în lumea ideilor.
Aici pe pământ noi hotărâm. Aici printre muritori, minciuna este binele iar adevărul, doar ceva ce ne mai sperie liniștea, hoția este normalitate iar cinstea a devenit oaia neagră a turmei.
Am hotărît să ne mințim și să ne furam unii pe alții, la liber, înlănțuiti. Este deja un lanț trofic.
„A furat alesul dar a făcut ceva și pentru noi”, „a furat alesul dar nu trebuie să-l batjocorim, să-l trimitem acasă ” pentru-că spune alegătorul :”și eu aș face la fel dacă aș fi acolo”.
„Ăsta ne-a furat 4,8,12,16 ani și este sătul. Punem pe altul acolo și vine sărac și va fura mai mult”. Acestea sunt grijile multiplului de unu, acestea sunt spaimele și rezolvările rudimentare ale trogloditului civic.
Pacea și liniștea întru hoție nu mai poate fi zdruncinată.
Hoția alesului și prostia alegătorului a dus la un echilibru perfect, ideal.
„Minte-mă, fura-mă, omoară-mă, fără tine viața e pustiu, îți voi rămâne fidel pină la moarte și te voi alege pentru că doar pe tine am vrut să te cunosc”.
„Întreabă-mă și iți voi răspunde”.
Nimic mai simplu, zic:”Este mai confortabil să rămân idiot și liniștit de azi pină mâine, de la mână până la gură și pântec decât să fiu treaz în permanență, vigilent, să-mi pun întrebări, să citesc, să învăț, să fiu demn și să lupt”.
Somnul rațiunii naște monștri, dar nu-i așa, sunt monștrii noștri, suntem de fapt și de drept chiar noi.
Asta am simțit astăzi în vremea „holerei noastre”. Îi rog pe cei care se vor simți jigniți de gândurile mele să mă ierte, am scris cu târnăcopul și furia vinovăției asumate.
Vreau doar să trăiesc alături de copiii mei, de bunicii lor, alături de cei dragi!
Vreau doar să nu mor, să nu murim ca niște proști!
Nu-i răpi, Doamne, pe cei ce-i iubesc!

ȘTEFAN ALEXANDRU BĂIȘANU

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here