Bărbat găsit mort la 2 km de casă, după ce a dispărut de la domiciliu. Este vorba despre un localnic din comuna Fundu Moldovei.

Polițiștii au fost sesizați prin 112 de către un bărbat din comuna Fundu Moldovei, despre faptul că al său cumnat, în vârstă de 49 de ani, a fost găsit decedat lângă un copac, la o distanță de aproximativ 2 km de casă.

În urma deplasării la fața locului, respectiv în locul denumit popular „Bîtca rea”, din comuna Fundu Moldovei, sat Deluț, a fost identificat apelantul, care a relatat verbal că de aproximativ 2 zile cumnatul său nu a mai răspuns la telefonul mobil și nu a mai fost văzut la domiciliu.

Tocmai de aceea, în după-amiaza zilei de 26.12.2020, a pornit în căutarea acestuia împreună cu mai multe persoane, iar după ce au periat zona, l-au identificat pe bărbat decedat, în poziția culcat pe o parte, la rădăcina unui copac.

Defunctul era consumator de băuturi alcoolice, locuia singur fiind divorțat de mai mulți ani și din ce cunoaște acesta nu suferea de nici o boală.
La fața locului s-a prezentat un echipaj de ambulanță din cadrul Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc, care, după efectuarea unor proceduri medicale de specialitate, au constatat decesul persoanei.

S-a procedat la examinarea sumară a cadavrului, iar acesta nu prezenta urme de violență, urme de târâre sau alte categorii de urme, fiind găsit pe sol, pe partea stângă, cu mâna stângă sub cap, cianoză și rigiditate cadaverică.

A fost anunțat CML Câmpulung Moldovenesc în vederea efectuării necropsiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.