Cascadorii făcute pe șosea de un tânăr băut care a intrat cu mașina în clădirea unei firme. Accidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 2.35.

În timp ce conducea autoturismul pe DJ 209C, la ieșirea din localitatea Moara, într-o curbă la stânga, un tânăr de 18 ani, din comuna Șcheia, a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu imobilul unei societăți comerciale și s-a răsturnat.

Din accident a rezultat rănirea șoferului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijri medicale.

Polițiștii au ajuns la fața locului și au demarat cercetări. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.