Medicul Dinu Sădean a renunțat la funcția de director al DSP Suceava. Acesta ocupa funcția interimar, din iunie 2020.

Dinu Sădean a renunțat la șefia Direcției de Sănătate Publică Suceava și va funcționa în cadrul aceleași instituții ca medic epidemiolog. Funcția de director executiv al DSP Suceava va fi ocupată interimar de directorul economic, Firuța Bosancu, până pe la finele lunii august.

Dinu Sădean a mulțumit tuturor colaboratorilor cu care a făcut echipă în lupta cu COVID-19. Printre aceștia, Dinu Sădean l-a menționat pe fostul prefect de Suceava – Alexandru Moldovan.

„Închei aici mandatul meu de director executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, cu satisfacția muncii făcute cu seriozitate, cu mulțumirea că am putut contribui la gestionarea uneia dintre cele mai dificile perioade sanitare globale.

Există în viața instituțiilor și a oamenilor momente în care trebuie luate decizii fundamentale. Am fost pus în fața unor astfel de momente, în care de deciziile luate depindea evoluția epidemiologică a județului nostru.

Mi-am asumat răspunderea deciziei și am fost călăuzit permanent de gândul că necesitatea protejării sănătății publice are prioritate, chiar dacă aceasta a impus măsuri ferme și imediate.

Am avut o colaborare desăvârșită cu Consiliul Județean Suceava, cu Instituția Prefectului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul Județean de Politie, Inspectoratul Școlar și autoritățile locale de pe aria întregului județ. Nu poate fi trecută cu vederea deosebita colaborare cu Instituția Prefectului din mandatul anterior, onor domnul prefect (n.r.Alexandru Moldovan) și cei doi subprefecți (n.r. Daniel Prorociuc și Laura Morar), care ne-au fost de un real sprijin în perioada cea mai sumbră.

În lupta cu pandemia de COVID-19 am făcut echipă, umăr lângă umăr, 24 de ore din 24, în fiecare săptămână de luni până duminică. Le mulțumesc pentru aceasta, iar prețuirea mea pentru ei este una dincolo de cuvinte.

Aduc mulțumiri corpului medical din sistemul public și privat – în mod deosebit echipelor de management din fiecare unitate în parte – pentru abnegația și profesionalismul de care a dat dovadă în ritm susținut în combaterea pandemiei.

A fost un exercițiu de viață pentru care le sunt profund recunoscător. Mulțumesc călduros, de asemenea, colegilor din Direcția de Sănătate Publică Suceava, care au înțeles gravitatea situației și au depus eforturi supraomenești pentru gestionarea pandemiei în județ și păstrarea vieții și sănătății publice.

A fost o onoare să lupt alături de dumneavoastră! Nu în ultimul rând, mulţumesc cu mâna pe inimă familiei, care m-a înţeles şi susţinut în toată această perioadă dificilă şi răvăşitoare prin care am trecut împreună”, a transmis Dinu Sădean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.