Consiliul Național al Elevilor cere Guvernului redeschiderea școlilor. Reprezentanții consiliului susțin că școala exclusiv online este ineficientă. Aceștia spun că școlile ar putea fi redeschide, mai ales că multe localități din țară au o rată de infectare cu noul coronavirus sub pragul de 3 cazuri la mia de locuitori.

„Încă de la suspendarea cursurilor în luna noiembrie, Consiliul Naţional al Elevilor a fost în permanentă legătură cu elevii din întreaga ţară. Majoritatea colegilor noştri ne-au transmis că şcoala online este obositoare, ineficientă şi complet nesustenabilă pe termen lung. Ţinând cont de faptul că ne apropiem vertiginos de examenele naţionale, de al doilea semestru al acestui an şcolar şi că multe localităţi din ţară se află sub indicele de 3 cazuri/mia de locuitori, solicităm Ministerului Educaţiei să descentralizeze din nou decizia privind redeschiderea unităţilor de învăţământ, în funcţie de rata incidenţei la nivel local, asigurând, în acelaşi timp, materialele sanitare necesare desfăşurării cursurilor în siguranţă”, transmite Consiliul Național al Elevilor.

Reprezentanții elevilor solicită iniţierea discuţiilor privind organizarea examenelor naţionale, pentru a avea mai multe scenarii pregătite, astfel încât acestea să poată fi derulate în siguranţă.

Odată cu începerea anului 2021, e important să nu uităm faptul că educaţia se află, la momentul de faţă, într-un moment de cumpănă, iar Ministerul Educaţiei trebuie să răspundă cu celeritate nevoilor sistemului de învăţământ: prezenţa la cursuri în format fizic, acolo unde situaţia epidemiologică o permite, şi realizarea unui plan de recuperare a materiei pentru elevii care nu au putut să participe la cursurile online, din cauza lipsei unui dispozitiv la internet. În caz contrar, rezultatele pe termen lung vor fi dezastruoase! Creşterea ratei analfabetismului funcţional ne bate la uşă. Cu educaţia nu e de glumă! Solicităm Ministerului Educaţiei demararea procesului de dialog cu partenerii sociali, pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru reînceperea cursurilor”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.