Elevii Școlii Gimnaziale Humoreni vor începe anul școlar într-o clădire modernizată.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost prezent la Comănești alături de primarul comunei, Grigoraș Păstrăv, pentru a inaugura lucrările de modernizare de la Școala Gimnazială Humoreni.

„Suntem la Școala Generală de la Humoreni, comuna Comănești, o școală recent modernizată pe Programul Național de Dezvoltare Locală. Primul lucru pe care l-am făcut, am vrut să văd cum sunt grupurile sanitare. În primul rând că sunt în clădire este un lucru extraordinar, cu încălzire, cu apă curentă, civilizate, spațioase. În această școală învață circa 200 de elevi. Sunt aici împreună cu primarul Grigoraș Păstrăv și suntem într-o sală care e dotată pe un program GAL (Grupul de Acțiune Locală). La inițiativa primarului de la Comănești am dotat această școală cu laptopuri și calculatoare. Totul arată foarte modern și sunt convins că acesta este un pas uriaș spre modernizare, spre transparență și spre școala viitorului. Îl felicit pe primar și din altă perspectivă. Meseria lui de bază este profesor. Acum este de câteva mandate primar și știe ce înseamnă să cunoști nevoile breslei tale, cunoaște ce este nevoie într-o școală”, a declarat Gheorghe Flutur.

Șeful administrației județene a subliniat că înainte de începerea școlii în comuna Comănești se inaugurează în total două școli, una în satul Humoreni și cealaltă în satul Comănești.

„Eforturi mari făcute de Primărie, un program guvernamental, și noi Consiliul Județean am sprijinit cu cofinanțare aici și ne bucurăm că putem să fim liniștiți că noul an școlar va începe în condiții absolut bune, normale și de securitate, în contextul acesta epidemiologic”, a mai transmis Gheorghe Flutur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.