Satul bucovinean și păstrarea identității acestuia au fost două teme dezbătute pe larg în cadrul Conferinţei ştiinţifice internaţionale ,,Bucovina – identitate și transformare. Patrimoniu construit și peisaj culturale”. Dezbaterea a avut loc la Consiliul Județean Suceava și au participat reprezentanți ai Academiei Românie – Institutul Bucovina din Rădăuți, cadre de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava dar reprezentanți ai unor primării din județ. Participanții au vorbit despre necesitatea păstrării satului bucovinean în autenticitatea lui iar unii dintre ei – precum Aurel Buzincu, au cerut legi în acest sens dar și implicarea autorităților în stimularea localnicilor care ar construi în stil tradițional casele. Toate acestea, în condițiile în care satul bucovinean cunoaște transformări radicale în ultimii ani iar arhitectura tradițională a fost înlocuită de multe ori cu kitch-ul. Dezbaterea a fost organizată de Consiliul Județean Suceava, instituție care a lansat două ghiduri: ,,Satul bucovinean ca destinație turistică. Cum îl protejăm și promovăm” și ,,Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural”. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus celor prezenți că trebuie găsite soluții pentru ca satele bucovinene să își recapete identitatea și să nu se mai construiască aiurea dar pentrui asta e nevoie de implicarea primarilor și a consilierilor locali. În acest sens, Flutur a propus ca aceștia să participe la cursuri despre necesitatea păstrării patrimoniului cultural național și despre arhitectura tradițională bucovineană, astfel încât aceștia să aplice cele studiate în comunitățile din care provin. Flutur a vorbit despre o mare problemă a satului românesc: depopularea și a subliniat că sunt străzi cu case goale prin sate din cauză că oamenii au plecat la muncă în străinătate. Un alt fenomen îl reprezintă migrarea populației din mediul rural către oraș. Președintele CJ Suceava a mărturisit că în județ sunt case de-a dreptul hidoase, care strică aspectul zonei turistice a Bucovinei iar acest lucru trebuie îndreptat. Gheorghe Flutur vrea să premieze localitățile și primării care se vor implica în păstrarea liniei bucovinene în arhitectura satelor. În acest sens, va exista un fond special de premiere la nivelul Consiliului Județean Suceava, astfel încît comunitățile să fie stimulate în a păstra arhitectura tradiționlă a locului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.