Grădiniță și școală în clădire ultramodernă, la Băișești-Cornu Luncii. Copiii din localitate au început acest an școlar în cel mai bune condiții, după ce Primăria Cornu Luncii a ridicat noua clădire.

Copii de la Băișești dar și de la Brăiești, elevi și preșcolari, au clase noi, moderne, mobilate corespunzător și spații de lectură și de joacă moderne. Au fost ani în care micuții mergeau la grădiniță într-o clădire veche și neutilată corespunzător, însă acum lucrurile s-au schimbat, spre bucuria lor, a părinților dar și a cadrelor didactice – care spun că nu au sperat la asemenea condiții (vezi video).

Primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, declară că pentru el unitățile de învățământ din localitate sunt o prioritate și că 60% din bugetul Primăriei este alocat modernizării unităților de învățământ.

Gheorghe Fron spune că investițiile în Educație sunt foarte importante pentru că micuții și elevii sunt viitorul localității și trebuie să aibă toate condițiile pentru a se dezvolta și pentru a studia.

Primăria Cornu Luncii are în vedere în perioada următoare derularea a patru proiecte importante, printre care ridicarea unei școli noi în satul Păiseni dar și dotarea tuturor școlilor din localitate cu table inteligente, interactive, adevărate manuale pentru elevi (vezi declarații video).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.