11 suceveni s-au ales cu amenzi după ce au participat la un grătar pe raza orașului Salcea. Mai mult, gazda a făcut live pe Facebook de la petrecere.
Astfel, în urma vizualizării videoclipului transmis live la data de 20 aprilie, pe o rețea de socializare de pe contul unui bărbat din orașul Salcea, precum și din cercetările desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Salcea a reieșit faptul că în 20 aprilie, bărbatul respectiv a organizat un eveniment privat (fiind vorba de un grătar) la domiciliul lui din orașul Salcea, eveniment la care au participat mai multe persoane care nu locuiesc la respectiva adresă, deplasarea efectuându-se cu încălcarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare.
Astfel, în urma verificărilor efectuate de către polițiști au fost identificate 11 persoane prezente la eveniment (cu vârste cuprinse între 21 ani și 56 ani) față de aceștia luându-se măsuri de sancționare contravențională pentru încălcarea interdicției de circulație impuse de ordonanțele militare, valoarea amenzilor aplicate fiind de 135.000 lei.
Totodată, polițiștii au continuat activitățile de verificare în filtrele rutiere a adeverițelor de salariat prezentate de unii cetățeni pentru justificarea motivului deplasării. Polițiștii din filtrele rutiere au la dispoziție aplicații informatice prin care pot verifica autenticitatea adeverințelor eliberate și calitatea de angajat a persoanei care prezintă o astfel de adeverință.
Din păcate, în ciuda recomandărilor făcute pentru respectarea ordonanțelor militare și a măsurilor dispuse pentru prevenirea infectării cu Covid 19, unii cetățeni aleg să încalce legea, expunându-se riscurilor de natură medicală dar și rigorilor legislației în vigoare.
Reamintim că este atrasă răspunderea penală atât pentru cel care utilizează o astfel de adeverință falsă cât și pentru persoana fizică sau juridică emitentă.
Marți, ora 18.20, polițiștii din cadrul polițiștii din cadrul SPR 5 Dărmănești au constatat faptul că pe DN2, în satul Pătrăuți, comuna Pătrăuți, a fost depistat autoturismul ce se deplasa dinspre mun. Suceava către mun. Rădăuți, condus de către un bărbat de 23 ani, din com. Putna.
Șoferul a prezentat o adeverință de angajator eliberată de o societate comercială cu valabilitate 31.03.2020 până la 16 aprilie și în format electronic o fotografie cu un înscris cu titlul adeverință angajator cu valabilitate 16 aprilie până la 01 mai.
S-a procedat la verificarea calității de angajat în aplicația electronică, constatându-se faptul că șoferul nu figurează ca angajat al societății respective.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „fals în declarații” și „uzul de fals”.
Tot marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au efectuat un filtru rutier pe strada Piața Unirii din municipiul Rădăuți, în zona parcării centrale, pe linia prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. Astfel, în jurul orei 20.35, au fost oprit pentru control, un autoturism care se deplasa pe strada Piața Unirii, dinspre strada Putnei.
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 21 ani, din comuna Gălănești, care a prezentat pentru control documentele personale și pe cele ale autoturismului.
În conformitate cu prevederile Ordonanțelor Militare, șoferul a fost întrebat cu privire la motivul deplasării, acesta prezentând în format electronic, pe telefonul mobil propriu, o fotografie cu o adeverință emisă pe numele său, de către o societate comercială. Au fost efectuate verificări și s-a constatat că tânărul de 21 de ani nu figurează ca fiind angajat al societății respective.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” și „uzul de fals”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.