foto arhivă

Incendiu la un tir pe DN 2E, la Cornu Luncii. Miercuri dimineață, lucrătorii de poliţie din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Mălini, au fost sesizați prin S.N.U.A.U.112  de către un șofer cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu la un tir. Polițiștii au ajuns la fața locului. În urma cercetărilor a reieșit că, în timp ce se deplasa din direcția Gura Humorului spre Fălticeni, pe DN 2E Cornu Luncii, cu autotrenul marca Volvo, un bărbat de 29 de ani, din comuna Borș, județul Bihor, a fost anunțat prin stație de un alt șofer că în partea dreaptă din spate a semiremorcii, mai exact la a treia roată, iese fum.
Șoferul a oprit ansamblul pe care îl conducea pe partea laterală a drumului DN 2E Cornu Luncii, în afara carosabilului, constatând că cele sesizate de colegii săi prin stație se confirmă. Acesta a observat că janta de la cea de-a treia roată dreapta spate a semiremorcii este tăiată în totalitate și a încercat să schimbe roata cu una de rezervă. Imediat, a început să bată vântul, iar roata a început să fumege, motiv pentru care șoferul a luat stingătorul pe care îl avea în cabina tirului pentru a stinge focul, însă fără rezultat, deoarece focul s-a extins pe partea laterală a vagonului. Cun incendiul la tirul de pe marginea drumului se extindea, au fost chemați pompierii în ajutor. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Fălticeni și un echipaj din cadrul Pompierilor Cornu Luncii. Pompierii au stabilit cauza incendiului ca fiind efect termic prin frecare.
În incendiu a ars un cauciuc dreapta spate, instalația electrică și 6 mp termoizolație, furtun aer la instalația de frânare, perna de aer, iar în interiorul semiremorcii s-a degradat un cauciuc și o jumătate palet marfă. Cu privire la marfa ce se afla în interiorul semiremorcii, conducătorul auto precizează că transporta marfă proprietate a LIDL și nu poate stabili valoarea acesteia și nici ce marfă a ars în urma producerii incendiului.        

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.