”Statele din Uniunea Europeană trebuie să pună în aplicare lecțiile învățate din ultimele crize”, este declarația făcută în Parlamentul României de deputatului PNL de Suceava, Ioan Bălan.

Acesta spune că războiul din Ucraina, pandemia de COVID – 19 și criza energetică ar fi trebuit să mobilizeze statele Uniunii Europene pentru găsirea de soluții astfel încât acestea să își reducă dependența de materii prime din Asia și din Rusia.

Ioan Bălan declară că România are nevoie de investitori europeni de anvergură și mai ales zona Moldovei duce lipsă de astfel de investitori dar și producția internă trebuie încurajată iar producătorii locali încurajați și sprijiniți.

Redăm declarația din Parlament a deputatului PNL de Suceava Ioan Bălan:

” Pandemia Covid-19, agresiunea barbară a Rusiei în Ucraina, criza energetică, criza prețurilor și unele incidente bancare ar fi trebuit să mobilizeze statele din Uniunea Europeană să pună în aplicare politici ferme de reducere a dependenței statelor membre de materiile prime din Asia, de resursele energetice din Rusia, de unele produse de care depinde producția industrială din Uniune.

La începutul anului 2020, la Bruxelles se formulau declarații corecte care ne dădeau speranța că marile companii își vor întoarce producția în Uniunea Europeană, că vor face investiții aici, că vor elimina riscurile apărute pe lanțurile de aprovizionare. Din păcate, acele declarații au rămas doar la stadiul de declarații. Industria europeană continuă să stea sub riscul aprovizionării cu semiconductori care provin de pe alte continente, agricultura europeană are dificultăți pentru că importurile extracomunitare continuă să-i pună în dificultate competitivitatea, iar unele sectoare de activitate, cum ar fi cel al producției de medicamente, nu mai face față cererii, pentru că materiile prime esențiale nu se produc în Europa.

Stimați colegi,

România și-a exprimat disponibilitatea de a primi investitori europeni de mare anvergură, care să deschidă fabrici și să creeze locuri de muncă foarte bine plătite. Unele investiții chiar au venit, în anul 2022, însă, și de această dată, noile unități de producție s-au instalat în Vestul țării, la Arad, Oradea, Timișoara sau Satu Mare. Ar fi de dorit ca actualul ministru al economiei să facă cunoscut, la nivel european, atractivitatea mediului economic din Moldova, bogăția de resurse naturale de care dispunem, angajații harnici și foarte bine pregătiți, precum și faptul că, în scurt timp, autostrăzile nu vor mai fi o scuză pentru niciun investitor străin.

Avem nevoie în Moldova de investiții străine mari, poate chiar fabrici constructoare de mașini, care să determine efecte de antrenare în toată economia locală, de la Focșani și până la Siret. De asemenea, prin creșterea consistentă a producției naționale, vom reuși să ne desprindem tot mai mult de dependența de produse pe care, astăzi, Uniunea Europeană și România le importă de la mii de km distanță.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.