Președintele Organizației Județene a PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a lansat joi un  atac dur la adresa lui Florin Cîțu, pe care îl consideră „groparul economiei românești”.

Ioan Stan este de părere că Florin Cîțu condamnă inițiative ale PSD deoarece ele afectează grupurile de interese apropiate acestuia.

Senatorul PSD de Suceava a explicat că partidul din care face parte vrea măsuri care să îi protejeze pe români dar și firmele românești.

Redăm integral declarația de presă a senatorului PSD de Suceava Ioan Stan:

„ Domnul Cîțu, acest gropar al economiei românești care a reușit în scurtul său mandat să îndatoreze statul ca nimeni altcineva în cei 32 de ani de democrație, face ce face și continuă să ne uimească prin atitudinile avute față de români și interesele lor.

Nu știm ale cui interese le reprezintă domnia sa, dar având în vedere felul în care a administrat țara cât timp a fost premier, ridică mari semne de întrebare asupra onestității sale cu privire la „grija” pe care o afișează în declarațiile publice față de poporul român.

În această cheie trebuie să interpretăm și ultimile sale ieșiri în care condamnă inițiativele noastre, ale PSD-ului, referitoare la schimbarea sistemului fiscal, impozitarea marilor firme și reducerea prețului la carburanți.

Probabil că aceste măsuri afectează grupurile de interes pe care dumnealui într-adevăr le reprezintă, altfel nu ne putem explica de ce le condamnă în loc să ofere alternative sau soluții care să fie în folosul românilor.

Din păcate a fost evident, pe toată perioada mandatului său, că nu a fost interesat ca românii să trăiască decent și nici acum nu pare să dorească acest lucru.

Față de dnul Cîțu, președintele PSD, dnul Marcel Ciolacu a explicat că în opinia partidului nostru este datoria statului ca, în asemenea momente, în care dezechilibrele economice sunt severe, să se intervină pentru a echilibra situația.

Asta se întâmplă deja, în această perioadă și în țări puternice, precum Germania, Franța sau Spania.

Nu trebuie să uităm că avem o răspundere pentru milioane de români care trebuie protejați în fața creșterii prețurilor și pentru sute de mii de companii mici și mijlocii.

Sunt firme românești care răzbesc greu de la o lună la alta, de aceea vrem să găsim justa măsură pentru ca, pentru o perioadă limitată, cei puternici să îi ajute și pe cei mai slabi să reziste acestor șocuri economice pe care le datorăm în parte și incapacității dlui Cîțu de a administra eficient țara cât timp a fost premier.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.