Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a criticat dur actuala guvernare pe tema incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Acesta a declarat sâmbătă că pentru tragediile din spitale principalii vinovați sunt USR-PLUS – partidul care a dat miniștrii Sănătății și premierul Cîțu.

„Incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase de la Constanța ilustrează indiferența, incompetența și ipocrizia Guvernelor Orban și Cîțu în gestionarea pandemiei”, a spus Ioan Stan.

Acesta a criticat guvernul și pe motiv că nu au fost luate măsuri pentru ca valul patru al pandemiei să fie ținut sub control în România.

Redăm integral declarația de presă a senatorului PSD de Suceava Ioan Stan:

„Incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase de la Constanța ilustrează indiferența, incompetența și ipocrizia Guvernelor Orban și Cîțu în gestionarea pandemiei. În aceste două guvernări au ars 12 spitale din cauza secțiilor COVID-19 cu saturație mare de oxigen.

În loc să învețe din tragediile precedentelor 11 incendii din spitale, membrii Guvernului Cîțu s-au certat toată vara între ei, iar apoi s-au dus în concedii sau în campaniile electorale din interiorul partidelor lor, deși tot ei anunțau iminența valului 4 al pandemiei. Iar ce ce s-a intâmplat la Constanța ne arată că pentru ei, orgoliile politice și funcțiile din partid au fost mai importante decât condițiile de siguranță pentru cetățeni în fața pandemiei, inclusiv pentru pacienții din secțiile COVID.

Doar că acum, nu mai au scuza că au fost luați prin surprindere de pandemie. Au murit arși de vii peste 40 de pacienți în secțiile COVID înainte de incendiul de ieri, de la Constanța. Câți mai trebuie să moară pentru a face ce trebuia făcut încă de la început?

Oamenii trebuie să știe că România a fost singura țară din UE care la începutul pandemiei nu a avut un protocol special anti-incendiu pentru secțiile COVID, deși se știe că riscul e foarte mare din cauza saturației mari de oxigen.

În mod clar, pentru aceste tragedii, principalii responsabili sunt cei de la USR-PLUS și premierul Cîțu. Spunem asta pentru că în mandatele celor doi miniștri ai Sănătății de la USR-PLUS au luat foc 8 spitale din totalul de 12. Dar și premierul Cîțu este la fel de responsabil. Nu poate da vina doar pe miniștrii USR-PLUS. Era de datoria lui să se asigure că membrii cabinetului pe care îl conduce vor lua măsurile necesare pentru siguranța pacienților.

Iar incompetența actualei guvernări nu se oprește aici. Numărul persoanele infectate de COVID crește de la zi la zi. Din ce în ce mai multe localități întră în scenariu roșu și, din nou, Suceava este pe un trend ascedent în privința numărului de infectați, judetul nostru trecând pragul de 3 infectați la mia de locuitori.

Această evoluție este foarte îngrijorătoare în lipsa unor politici publice bine gândite și țintite cu ajutorul cărora să nu devenim iarăși Lombardia României. Dar cine să se gândească la așa ceva când șefii PNL-iști ai județului sunt mai interesați de poziția lor în cadrul partidului și ce se întâmplă la București, decât de ce se întâmplă cu oamenii din județul pe care îl conduc.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.