Președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, primarul Ion Lungu, a declarat sâmbătă, la debutul campaniei electorale pentru alegerile prezindențiale, că la nivelul municipiului reședință de județ va fi o campanie din ușă în ușă și din om în om. Acesta a spus că deși liberalii sunt favoriții acestei campanii, organizația suceveană „nu se va culca pe o ureche”. Lungu a precizat că președintele Klaus Iohannis este cel mai bun candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie și că o problemă care este în atenția acestuia este construcția unor autostrăzi care să lege Suceava de Vestul țării și de București. „Eu cred că azi, așa cum domnul președinte Klaus Iohannis ne reprezintă cu demnitate în Europa, tot așa, la modul fizic, cu ghilimelele de rigoare, ne va scoate în Europa prin această autostradă. La Iași se discuta chiar de mai multe autostrăzi. Eu sunt convins că domnul președinte Klaus Iohannis este garantul că aceste lucruri se pot întâmpla. Eu am toată convingerea că la fel cum am obținut un număr mare de semnături aici în municipiul Suceava, la fel sucevenii vor înțelege și vom avea discuții cu dumnealor că domnul Klaus Iohannis este candidatul cel mai bun și vor da un vor pe data de 10 noiembrie pentru dumnealui. La fel de important este să convingem oamenii să iasă la vot, pentru că asta este democrația și eu cred că vom reuși să facem acest lucru”, a declarat Lungu. Edilul a făcut un apel la toți cei implicați în campania electorală să respecte regulile de afișaj pentru ca Primăria Suceava să nu fie nevoită să aplice sancțiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.