O șoferiță a dat cu mașina peste patru pietoni, pe Calea Unirii din municipiul Suceava. Accidentul rutier s-a petrecut miercuri la amiază.

Mașina a acroșat patru pietoni și s-a oprit într-un stâlp din beton. Au intervenit pompierii militari, cu o autospeciala pentru descarcerare si o ambulanta SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Cei patru pietoni (toți de sex feminin), doi adulți (de 19 și 41 de ani) și doi minori (9 și 15 ani) dar și conducătoarea auto (58 de ani), au necesitat îngrijiri medicale.

Toate persoanele implicate în accident erau conștiente și cooperante. Acestea au fost transportate la UPU Suceava pentru investigații suplimentare.

Conform IPJ Suceava, o femeie de 58 ani din municipiul Suceava, în timp de conducea autoturismul pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe trotuar și a acroșat patru pietoni.

Ulterior, autoturismul condus de femeia de 58 ani a lovit un stâlp de electricitate, conducătoarea auto suferind leziuni ușoare.

Conducătoarea auto a fost testată si cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i prelevate si probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.