187 de pacienți cu COVID 19 sunt internați în momentul de față în spitalele din Suceava și Rădăuți.

Din totalul celor 523 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 127 sunt pacienți cu COVID 19, 117 pacienți sunt în zona tampon și 279 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Numărul de pacienți cu COVID 19 internați este în creștere.

Din cei 127 pacienți diagnosticați COVID 19, 85 pacienți prezintă forme medii ale bolii, 36 forme ușoare, iar 6 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI, dintre care unul este ventilat mecanic.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 60 pacienți cu COVID 19 și 11 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Miercuri dimineață, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3789 de persoane declarate vindecate de infecția cu noul coronavirus.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internați 26 de pacienți cu COVID 19, în același interval de timp fiind externate 17 persoane declarate vindecate.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 32331 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 336 de persoane.

Conform distribuției cazurilor COVID 19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 44 nu au niciun caz de infecție COVID 19 în evoluție, 33 au câte un caz în evoluție, 25 au sub cinci cazuri în evoluție, 7 au sub zece cazuri în evoluție iar 5 au peste zece cazuri în evoluție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.