Rata șomajului este în județul Suceava de 4,39. Sunt peste 10.000 de șomeri înregistrați la Agenția pentru Ocuparea Forței de muncă Suceava.

La sfârşitul lunii iunie, în baza de date a agenţiei erau înregistraţi 10 093 şomeri, din care 2.253 beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar rata şomajului a ajuns la 4,39 puncte procentuale.

Distribuţia șomerilor după nivelul de ocupabilitate, stabilit în urma profilării, este următoarea: 16% sunt șomeri ușor ocupabili, 26% sunt șomeri mediu ocupabili, 33% sunt șomeri greu ocupabili, iar 16% sunt șomeri foarte greu ocupabili.

Persoanele cu nivel de instruire gimnazial și școală generală incompletă sunt majoritari, cu 56% din totalul șomerilor înregistrați după primul semestru al anului 2022, iar cei mai ușor ocupabili sunt șomerii cu nivel de instruie liceal (12%), profesional (7%) și universitar (4%).

Persoanele peste 45 de ani sunt majoritare în baza de date a AJOFM Suceava, cu 48% din șomerii înscriși în evidențe.

După primul semestru al acestui an, 80% din șomerii  înregistrați au fost cuprinși în măsuri active și 35% au obținut un loc de muncă, cea mai mare rată de ocupare (44%), pe segmentul de studii înregistrat în evidențe, aparținând persoanelor cu studii profesionale.

Conform reprezentanților AJOFM Suceava, parcursul ratei şomajului judeţean în cursul anului 2022 se caracterizează prin tendinţa de stagnare şi regres faţă de evoluţia anului 2021.

Începând cu al doilea semestru al anului trecut, odată cu ridicarea restricțiilor sanitare și reluarea activităților economice, traseul acestui indicator a intrat într-un trend staționar și ușor descrescător.

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.