Șoferiță prinsă băută la volan și cu permisul de conducere suspendat. Femeia a fost oprită la un filtru de poliție, în centrul administrativ al municipiului Suceava.

Sâmbătă, la ora  03 .00, o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava- Biroul Rutier, fiind de serviciu de controlul şi supravegherea  traficului rutier pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Suceava, a observat un autoturism care circula din direcția strada Ana Ipătescu către bulevardul 1 Mai.

În stația de autobuz „Policlinică”, agenții au oprit vehiculul folosind semnale acustice și luminoase.

S-a stabilit faptul că la volanul autoturismului află o tânără de 27 ani, domiciliată în sat Botești, comuna Horodniceni, județ Suceava.

Deoarece șoferița mirosea a alcool, ea a fost testată cu aparatul etilotest care a indicat valoarea 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După verificări în bazele de date, s-a stabilit că aceasta figurează cu permis de conducere, însă cu mențiunea „cu restricții SUSPENDAT” în perioada 19.05.2024 – 15.09.2024.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,, conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.