Gheorghe Șoldan: „Fără intermediari între producătorii locali și consumatori”. Deputatul PSD de Suceava propune un  proiect de lege în acest sens.

Un traseu cât mai scurt de la fermă la furculiță, acesta este unul dintre obiectivele principale pe care le propune “Lanțul Scurt de Aprovizionare”, proiect de lege al cărui inițiator este Gheorghe Șoldan, alături de alți parlamentari.

Deputatul declară că este un proiect care va veni concret în sprijinul producătorilor locali, despre care a discutat zilele trecute cu unul dintre cei mai cunoscuți legumicultori din județ, dar și din țară.

Ferma de sănătate!

Producătorul cu care  adiscutat Gheorghe Șoldan este Vasile Mătrășoaie, iar pentru cei care nu îl știți e un gospodar trecut de 70 de ani, deși e în putere ca unul la 50, care deține o fermă ecologică lângă halta Bursuceni (Dumbrăveni).
Ferma lui, întinsă pe aproximativ 11 hectare cultivate (din care solariile se întind pe aproximativ un hectar) este un laborator de sănătate, dacă vreți, unde nea Vasile cultivă peste 100 de soiuri de legume, de la roșii (nu mai puțin de 65 de soiuri) la vinete, ardei capia, ardei gras etc..

Ferma lui Vasile Mătrășoaie este unică și datorită faptului că aici sunt cultivate – atenție – în jur de 500 de plante medicinale și aromatice, din care ies niște ceaiuri extraordinare, cu efecte benefice pentru sănătate.
Aproximativ o oră s-a plimbat deputatul cu nea Vasile prin solarii și am tot gustat din roșiile sale care nu conțin urmă de chimicale pe ele. Totul e bio!

„Fără ierbicid, fără nimic!”   

Toată ferma o ține aproape singur, fiind ajutat de fiul său, în timp ce soția lui nea Vasile are grijă de cele trei tarabe pe care le au în Piața Agroalimentară din centrul Sucevei, unde își vând parte din legumele ecologice.

Vasile Mătrășoaie are colaborări strânse cu academicieni, doctori în agronomie, și e recunoscut drept unul dintre cei mai buni legumicultori din România.

Discută agricultură de la egal la egal cu miniștrii și, nu o dată, a lăsat cu gura căscată angajați din minister, uimindu-i cu cunoștințele sale.

“Mulți sunt acum producători și ei n-au nici măcar un solar în curte

Nea Vasile e un simbol al țăranului care-și muncește pământul. Care ține la sănătatea lui, dar și a celor care-i consuma produsele.

Și totuși la piață, spune el, nu se face diferența dintre producătorii autentici și cei care cumpără și revind legume, multe aduse din străinătate, cu etichetă de produse românești

“Mulți sunt acum producători și ei n-au nici măcar un solar în curte. Cine-i verifică?”, își varsă off-ul legumicultorul din Dumbrăveni.

Ține de autoritățile locale să facă ordine în piețe, pentru că de câștigat vom avea cu toții, nu numai țaranii care vin să-și vândă propriile produse.

Și ține și de noi, de parlamentari, să găsim soluțiile legislative pentru a veni și mai mult în sprijinul fermierilor.
 
 Până atunci, știu cum îl putem sprijini pe Vasile Mătrășoaie și pe ceilalți producători locali autentici.

Cumpărând de la ei!
Eu așa am făcut și voi face în continuare și vă recomand tuturor celor care citiți aceste rânduri să cumpărați doar de la producătorii locali, de la care aveți certitudinea calității produselor lor.   Cumpărați românește!

P.S. Vasile Mătrășoaie nu are pagină de facebook actualizată și nici pagină web.

Nu are bugete de marketing, iar plantele pentru ceaiuri nu sunt ambalate sofisticat precum produsele naturiste din farmacii.


Le găsiți la piață sau direct la ferma lui din Bursuceni”, a explicat deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.